duminică, 30 noiembrie 2014

Sfantul Andrei - traditii si superstitii





Despre Sfântul Apostol Andrei se povestește că a fost stăpânul animalelor sălbatice, că a fost cioban si că de turma lui nu s-a atins niciun lup. De aceea, Dumnezeu l-a învoit să dea hrană lupilor si, de ziua lui, să le ingăduie să le mănânce vitele celor care "n-au păzit sărbătoarea'. I s-a spus "Apostolul Lupilor', nume derivat din vechea denumire a dacilor, daoi (lupi), dar si de la animalul totem al acestora: lupul. Legendele spun că aceste animale au fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei si că cel care le era căpetenie l-ar fi vegheat pe Sf. Apostol Andrei prin pustia Dobrogei spre Peștera care i-a fost adăpost si care acum îi poartă numele.
Sfântul Apostol Andrei se bucura de o cinste deosebită in biserica rusă, greacă și română.

 Ca atare, socotim că se impune ca ziua de 30 noiembrie să fie trecută în calendarele bisericesti ortodoxe cu literă roșie, ca o adevărată sărbătoare a creștinismului românesc. Ea ar premerge zilei de 2 decembrie, ziua națională sau a unității românilor de pretutindeni.
S-ar împreuna astfel sărbătoarea bisericii cu sărbătoarea neamului, după cum biserica și neamul au fost una în tot decursul istoriei noastre.
Sunt multe tradiții și superstiții legate de Sfântul Apostol Andrei. Cele mai multe au legătură cu revolta, măritișul, dar și cu protecșia împotriva spiritelor rele care bântuie printre cei vii.  
De Sfântul Andrei se pune grâu la încolțit, pentru ca gospodarii să afle cum va fi recolta de anul viitor, dar și cât de prosperă va fi casa și familia lui.
Nu în ultimul rând, vremea din această noapte ne va spune cum va fi iarna care urmează. Să sperăm că vom avea parte de cer senin, pentru că atunci iarna va fi blândă.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu