Când eram mică mă uitam și eu la desene animate ca orice copil, dar erau
desene în adevăratul sens al cuvântului, nu ceea ce se difuzează acum la TV . Din cauza acestora copiii
devin din ce in ce mai violenți . Țin foarte bine minte când mă uitam împreună
cu parinții mei la desene precum Candy, Perine , Tom și Jerry , Aladin. Poate
sunt eu mai ”învechită”, dar ceea ce copiii vizionează acum îi instigă numai la
violență, tot mai greu de controlat de către părinți și cadrele didactice.
Paradoxal este faptul că desenele animate care sunt făcute pentru copii,
sunt făcute de oameni mari, care au o altă viziune, una care conține tipare,
violență, pe care cei mici o învață și ei la rândul lor ca și cand ar fi ceva
normal. Cei
mari, însă "mari" mai mult cu vârsta decât cu mintea și cu inima, au
pierdut curația și bucuria simplă a copiilor, ajungând să creeze desene animate
potrivit starii lor lăuntrice.
Copiii renunță la a mai fi copii, preferând să facă pe durii, într-o lume
a violenței și a luptei pentru putere. Pentru aceasta, personajele fictive din
desenele animate devin adesea, pentru copii, adevărați idoli și modele de
urmat.
Vizionarea în exces a
desenelor animate are o influenţă negativă asupra copiilor: aceştia devin mai
agresivi, substituindu-se personajelor periculoase, îşi însuşesc un limbaj
nespecific vârstei lor şi devin irascibili în momentul în care, dependenţi de
aceste ficţiuni, li se interzice accesul la astfel de filme.
Astăzi sunt o mulțime de televiziuni care rulează desene non-stop, dar
majoritatea mi se par de-a dreptul stupide în comparație cu ce am urmărit eu.
Am încercat cu greu să introduc copiii în ”lumea” copilăriei mele. Sincer, nu
cred că există copil căruia să nu-i placă Tom și Jerry sau Looney Tunes , indiferent
din ce ”epocă” ar fi el, dar m-a surprins plăcut să văd că și copiii de azi gustă
cu aceeași plăcere și celelalte desene cu care am crescut eu.
De multe ori, aceste desene din perioada de început a animațiilor, sunt
criticate pentru că unele dintre ele ar fi nepotrivite pentru copii. Eu care am
crescut cu ele, pot să spun că nu m-au influiențat în niciun mod negativ. L-am
urmărit pe Popey, dar nu am fumat niciodată și nici nu am fost tentată să o
fac, așa că astfel de temeri sunt nejustificate.
Consider că în ziua de azi părinții trebuie să-și supravegheze atent
copiii, să fie alături de cei mici, să-și redescopere propria copilărie
vizionând alături de cei mici desenele animate care în trecut i-au făcut să
viseze. In cazul în care unii părinți nu au avut o copilărie vrednică de adus
aminte, nu cred că este târziu ca ei să înceapă acum, la maturitate, să își
trăiască acea copilărie pe care nu au avut-o niciodată.
Desenele
animate joacă un rol important în educația copiilor. Așadar, dacă vreți să
aveți un copil educat, sociabil și sănătos, este bine să îl direcționați spre
acele desene animate care îi sunt benefice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu